Celebrul youtuber Jake Paul, devenit boxer, a ajuns la spital după ce Anthony Joshua i-a rupt maxilarul cu un K.O. devastator, în runda a șasea a meciului disputat la Miami și care a avut o bursă uriașă, de peste 200.000.000 de euro.
Britanicul Anthony Joshua (36 de ani) este fost campion mondial al greilor, iar în ceea ce s-a numit „meciul secolului”, valoarea sa a fost evidentă, în plus, experiența și gabaritul și-au spus cuvântul, astfel că Jake Paul, cel care l-a învins pe legendarul Mike Tyson, nu a avut nicio șansă de data aceasta.
Jake Paul, celebrul youtuber devenit boxer, a ajuns la spital după ce Anthony Joshua i-a rupt maxilarul cu un K.O. devastator în „meciul secolului”, care a avut o bursă uriașă, de peste 200.000.000 de euro.
Paul (28 de ani) a făcut față primelor patru runde, chiar dacă nu a reușit să îl atingă prea mult pe britanic, însă diferența de valoare s-a văzut în runda a cincea, când Paul a ajuns prima dată pe podea, iar apoi i-a fost greu să se replieze, fiind numărat de mai multe ori în runda a șasea. Deși părea că îi va rezista și acesteia, Joshua i-a aplicat o lovitură decisivă, în colțul ringului, care a dus la finalul meciului prin K.O. tehnic, arbitrul fiind convins că Paul nu mai poate continua meciul. Lovitura aplicată de Joshua a fost devastatoare, căci americanul a ajuns la spital, cu maxilarul rupt.
„Cred că mi-am rupt maxilarul. Cu siguranță e rupt. Dar, a fost o bătaie frumoasă din partea unuia dintre cei mai buni din toate timpurile. Îmi place la nebunie chestia asta, dar o să mă întorc și o să câștig centura de campion la un moment dat.
Mă simt bine, a fost distractiv. Iubesc acet sport. Am dat tot ce am avut, e o nebunie. M-am distrat de minune”, a declarat Jake Paul,care s-a dus singur la spital după meci, notează The Sun.
La finalul meciul, Joshua a subliniat rezistența de care a dat dovadă youtuberul american și l-a provocat pe Tyson Fury (37 de ani). Acesta din urmă a fost unul dintre cei mai vehemenți critici ai britanicului, ba chiar a luat în derâdere meciul dintre Joshua și Paul, anunțând că va paria împotriva fostului campion.
„Nu am vrut să-l menajez deloc, dar el a rezistat bine. Mulțumesc publicului! Dacă Tyson Fury e serios și vrea să-și pună mâinile în mănuși în loc să vorbească pe Twitter, să vină să luptăm. Să vorbim cu pumnii”, a spus Joshua.